Vânatul are ochii vineți, vânatul nălucește-n tufe,
să fie nor cei înconjoară fuga și scripătul? Pornim,
încep toate aceste boturi să caute și să răsufle,
vânatul are sânge iute și înțelege că pornim.
Și se ascunde, iată-l, Doamne, în față, tot mereu în față
prin faldurile-nrourate norocul e cât poate fi,
o clipă învelișul fugii în două laturi se dezgheață
și ochii vineți se arată, din două negre scăfârlii.
Fugim și căutăm și până în clipa groasă când se-mparte
vânatul împușcat, noi nu știm spre care loc și timp pornim,
ce parte-o să ni se cuvină, atunci din toată-acestă moarte,
de suntem câini de vânătoare, vânat sau vânători. Pornim
